12 filme superbe de Crăciun!

Vezi mai jos lista cu 12 filme superbe de Crăciun!

„Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune” spunea Calvin Coolidge, al treizecilea președinte ale Statelor Unite ale Americii (1923 – 1929), în mesajul său către poporul american pe 25 decembrie 1927.

A sosit și perioada mea preferată a anului: luna DECEMBRIE. O perioadă dedicată sărbătorilor de iarnă pe care le petrecem împreună cu familia și o perioadă care ne oferă ocazia să facem mai mult bine.

Ce iubesc cel mai mult în această perioadă? Să stau în jurul bradului alături de familie, mâncând bucate alese după un post lung și uitându-mă la filmele dedicate acestei perioade superbe din fiecare an. Filme care ne aduc aminte de spiritul (uitat) al Crăciunului și care reaprind dorinţa omului de a fi mai bun cu semenii săi.

Lasând la o parte filmele animate dedicate copiilor, pe care le-am prezentat într-un articol separat, iată lista mea cu  12 filme superbe de Crăciun.

1.A Christmas Carol (Colindă de Crăciun) – 1999

Ecranizarea cunoscutei nuvele scrisă de Charles Dickens în anul 1843,  A Christmas Carol, a fost transpusă în nenumărate variante de film. Cea din anul 1999 cu Patrick Stewart interpretându-l pe nemuritorul Ebenezer Scrooge este preferata mea.

Personajul principal al poveștii, unchiul Scrooge, se schimbă radical în urma unor întâmplări incredibile de care are parte. Este o poveste impresionantă, poate cea mai frumoasă poveste de Crăciun în opinia mea. O poveste moralizatoare despre regret, schimbare, mântuire și recâștigarea umanității pierdute.

Cea mai frumoasă apreciere a meritelor scriitorului a făcut-o publicaţia „Sunday Telegraph”,care spunea că autorul acestei povestiri este “omul care a inventat Crăciunul”, întrucât, prin poveştile sale, a reînviat tradiţiile de Crăciun, chiar când acestea erau pe punctul de a dispărea din viaţa socială şi de familie a englezilor“.

2. A Bad Moms Christmas (Mame bune și nebune) – 2017

Filmul prezintă și o altă perspectivă asupra Crăciunului și ne arată toate lucrurile pe care le îndură o mamă în preajma sărbătorilor, subiect mai puțin abordat în filmele cu specific de sărbătoare. Cele trei super mămici interpretate de Mila Kunis, Kristen Bell şi Kathryn Hahn, în rolurile Amy, Kiki şi Carla, revin pe marele ecran după succesul nebun pe care l-au avut în primul film. Un succes care m-a surpins și pe mine într-un mod plăcut după ce am vazut acest film plin de umor, dar realist.

După ce că aveau destule pe cap în a pregăti Crăciunul perfect pentru copii lor, de această dată, mamele noastre nebune primesc o vizită de sărbători de la propriile lor mame, jucate de Cheryl Hines (mama lui Kiki), Christine Baranski (mama lui Amy) şi Susan Sarandon (mama Carlei).

Un film foarte drăguț de văzut împreună cu mama ta la lumina beculețelor din bradul de Crăciun, care vă va amuza odată, ce cu siguranță, vă veți regăsi, în cel puțin una din situații.

3. Miracle on 34th street (Miracolul de pe strada 34) – 1947

Varianta filmului din 1947 este clar pentru mine un film clasic de Crăciun. S-a făcut un remake de către regizorul Les Mayfield în anul 1994, care este frumos dar parcă nu se ridică la nivelul celui din 1947, film regizat de George Seaton unde Maureen O’Hara, John Payne, Edmund Gwenn și Natalie Wood reușesc să te introducă în spiritul acestei sărbători și care, cel puțin pentru o oră și jumătate te fac să crezi cu adevărat, că Moș Crăciun există.

Un film care îți arată nevoile unui copil, dar și lăcomia comercianților care încearcă să profite la maxim de această perioadă a anului, uitând ce înseamnă de fapt spiritul Crăciunului.  

88682 - 12 filme superbe de Crăciun!

4. The Holiday (Vacanța) – 2006

Atunci când în viaţa noastră apar circumstanţe negative este important să ştim că depinde de noi să schimbăm acest lucru. Că știm sau nu, ține de fiecare dintre noi în parte. În schimb cele două personaje feminine din acest film, aflate la o distanță foarte mare una de cealaltă, una din Anglia, cealaltă din Statele Unite, decid că este timpul să facă o pauză în viața cotidiană și să evadeze puțin, făcând schimb de case, măcar pentru două săptămâni.

Mai exact, Amanda (Cameron Diaz), realizatoare de trailere pentru filme cu un mare succes, pleacă spre iarna grea de lângă Londra, iar Iris (Kate Winslet), jurnalistă la „The Telegraph”, zboară spre plajele însorite și palmierii din Los Angeles. Din această evadare se nasc două povești romantice, culmea, fix când aveau nevoie, în preajma Crăciunului. Ce mi-a plăcut la această comedie romantică savuroasă?

Mi-a adus aminte de faptul că o singură apăsare pe butonul STOP din viața noastră de zi cu zi ne poate ajuta să descoperim mai multe lucruri despre noi, lucruri de care nu suntem conștienți decât atunci când schimbăm un pic unghiul de percepție.

The Holiday este în mod clar un film de văzut în doi lângă bradul frumos împodobit și în fața șemineului, alături de o cană plină cu ciocolată fierbinte.

5. Jack Frost – 1998

Un alt film fantastic de sărbători frumos și cu o poveste impresionantă pentru mine este Jack Frost. Deși a fost un eșec la Box Office, încasând doar 34,5 de milioane $ în America de Nord, bugetul filmului fiind de 85 de milioane de $, este un film perfect de văzut în familie.

Această peliculă parcă ruptă dintr-o carte cu povești, prezintă problemele unui tată, Jack Frost, interpretat de Michael Keaton, prea ocupat ca să-și facă timp pentru a petrece sărbătorile alături de fiul său. In urma unui accident, tatăl moare, dar primește o a doua șansă reîntorcându-se, într-adevăr sub o altă formă, mai exact sub forma unui om de zăpadă pentru a se putea revanșa față de familie și de a recupera timpul pierdut.

Deși este considerat un film pentru copii, eu cred că trebuie vizionat în special de adulți și apoi de copii pentru că ni se dă o lecție despre cât de mult contează relația pe care o ai cu copilul tău precum și nevoia de atenție a acestuia. Relaţia cu părinţii este prima noastră relaţie de dragoste. Chiar dacă nu ne dăm mereu seama de acest lucru – din cauza problemelor cotidiene, important este să nu uităm că un copil are nevoie de dragostea și de atenția părintelui mai mult decât orice.

88543 - 12 filme superbe de Crăciun!

6. It’s a Wonderful Life (O viață minunată) – 1946

Un alt clasic superb de Crăciun este It’s a Wonderful Life din anul 1946 în regia lui Frank Capra, avându-i în rolurile principale pe dragii de James Stewart, Donna Reed, Lionel Barrymore. Filmul a rămas în viziunea publicului și în opiniile criticilor, unul din cele mai îndrăgite filme. Este povestea unui american, interpretat excepțional de James Stewart, care este oprit de un înger din încercarea sa de a se sinucide.

Ideea filmului, de a avea posibilitatea să vezi cum ar fi lumea dacă tu nu ai exista, este năucitoare deoarece îți redă șansa de a redescoperi adevărata valoare a vieții și a celor din jurul tău. O poveste zguduitor de dramatică și de frumoasă care te face să apreciezi mai mult ceea ce ai în viață, așa cum ar trebui cu toții să o facem, dacă nu în fiecare zi, măcar o dată pe an, de Crăciun.          

7.Love Actually (Pur și simplu dragoste) – 2003

Scris și regizat de Richard Curtis, cunoscut pentru scrierea unor scenarii superbe precum Bridget Jones Diary, Nothing Hill, Four Weddings and a Funeral, Love Actually prezintă diferite aspecte ale iubirii, precum și problemele care vin odată cu ea. Avem parte de zece povești de dragoste, mai multe dintre ele fiind interconectate, și toate petrecându-se în apropierea Crăciunului.

Cel mai mult îmi place la acest film este că îți prezintă iubirea în toate formele ei. O iubire la nivel înalt: între un premier britanic interpretat delicios de Hugh Grant și secretara sa drăgălașă, o iubire care depășește granițele între un scriitor britanic interpretat de Colin Firth și o chelneriță portugheză. Iubirea unei soții care este și mamă (Emma Thompson) și care crede că soțul ei o înșală (Alan Rickman), o iubire întâmplătoare, la iubirea din copilarie când un școlar caută să atragă atenția celei mai intangibile fete din școală, o iubire născută în spatele filmării unui film erotic la o proaspătă mireasă (Keira Knightley) care are îndoieli, la iubirea unui tată vitreg văduv (Liam Neeson) care caută să creeze o legătură cu fiul său vitreg, la un star rock bătrân ce încearcă să-și relanseze cariera. Dragostea crează un haos pentru toți, dar cred că ăsta e și farmecul ei, nu credeți?

Deși avem destine total diferite și ocupăm poziții diferite pe scara socială, ne leagă un sentiment unic care este peste tot, în toți și în toate: IUBIREA. Pentru a transforma o seară de decembrie friguroasă, într-o seară romantică și călduroasă, vă recomand să vedeți acest film care vă va aduce un strop de iubire și un zâmbet pe buze.

88384 - 12 filme superbe de Crăciun!

8.Noel (Crăciun) – 2004

Filmul prezintă întâlnirea a cinci destine de Crăciun în căutarea unui miracol. Cinci destine încercate de diferite greutăți, dar care ajung să se găsească și să se întânească unul cu altul în diferite momente, dar toate în apropierea Crăciunului.

Rose (Susan Sarandon), o femeie divorțată se află în spital pentru a-și vizita mama, bolnavă de Alzheimer, Mike interpretat de regretatul și iubitul actor Paul Walker este un ofițer de poliție care a devenit obsesia unui om bătrân (Alan Arkin), iar gelozia lui dusă la extrem o fac pe logodnica lui superbă Nina (Penelope Cruz), să aibă îndoieli cu privire la viitorul mariaj, toate acestea întâmplându-se în timp ce un tânăr tulburat încearcă să se rănească ca să poată participa la petrecerea de Crăciun organizată la spital.

O variantă mai slăbuță a lui Love Actually, dar frumoasă și care merită văzută în perioada Crăciunului, dacă nu pentru scenariu, măcar pentru apariția impresionantă a lui Robin Williams în rolul scurt, dar luminos al lui Charlie și pentru interpretările marilor actori mai sus menționați, dar și pentru sentimentul plăcut și liniștit cu care rămâi în suflet după ce vezi acest film.

9. Joyeaux Noel (Crăciun fericit) – 2005

Un film european și o coproducție în care joacă actori din mai multe țări, în care ni se arată o poveste care se petrece în timpul Primului Război Mondial.

Inspirat dintr-o poveste adevărată, petrecută în Ajunul Crăciunului din anul 1914, când de-a lungul liniei frontului, militarii renunță la arme pentru o seară, iar germanii, francezii și scoțienii fraternizează și ajung să cunoască oamenii care trăiesc de cealaltă baricadă a frontului de război, ajungând astfel până la a-și împărți țigări, ciocolată sau pur și simplu să-și strângă mâinile. Drama istorică, în care joacă Diane Kruger și Guiiaume Canet, transmite o adevărată lecție de umanitate, și acesta cred că este un motiv destul de puternic pentru a vedea acest film.

O lecție pe care ar trebui să o învățăm, cu toții. Această întâmplare este una de care nu s-a vorbit prea mult până la acest film. De ce? Nu știu să vă spun. In schimb, mă bucur că mi-a adus aminte de ce spunea Dostoievski în Idiotul și anume: Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenței pentru întreaga umanitate.

10.Daddy’s Home 2 (Tata în război cu… tata 2) – 2017

In lista mea cu filme de văzut în perioada Crăciunului a intrat și această comedie spumoasă, că de ce nu? Trebuie să și râdem din când în când, mai ales când îi ai alături pe cei dragi, poți realiza o seară reușită, plină de zâmbete. După succesul neașteptat de mare al primei părți, iată că, deși rar se întâmplă, continuarea este chiar mai bună decât primul film, în opinia mea.

Daddy’s Home 2 este un sequel în care îi întâlnim din nou pe Brad (Will Ferrell) și Dusty (Mark Wahlberg). De data aceasta cei doi se lovesc de bunicii copiilor care apar în viața lor într-un mod intruziv cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Tatăl și tatăl vitreg, Dusty și Brad, își unesc forțele pentru a realiza și a le oferi copiilor lor Crăciunul perfect, însă noul parteneriat între cei doi, dobândit cu greu în primul film Daddy’s Home 1, este pus la încercare de sosirea tatălui lui Dusty (Mel Gibson), un bătrân macho și modern și a tatălui lui Brad (John Lithgow), un tată exagerat de afectuos.

11. Edward Scissorhands (Eduard Omul Mâini-de-foarfece ) – 1990

Una dintre capodoperele lui Tim Burton pe care aș revedea-o la nesfârșit. Filmul este transpunerea unui basm modern amplasat într-un decor mirific, în care vedem povestea omului Edward interpretat senzațional și memorabil de către Johnny Depp, un outsider deformat a cărui inocență și blândețe îl fac un ciudat în ochii comunității pe care o vizitează cu speranța de a se integra.

Edward este creația unui inventator, dar care din nefericire moare înainte să-i finalizeze mâinile, lăsându-l cu foarfece în loc de palme. El este adus printre oameni de o inimoasă, vânzătoare de cosmetice Avon, dar o parte din orăşeni nu-l doresc printre ei. In schimb are șansa să iubească o fată tânără și frumoasă interpretată superb de către Winona Ryder. Filmul are un impact vizual (nu pot să nu menționez o scenă ruptă dintr-un basm de iarnă, atunci când Edward sculptează în gheață și face niște fulgi uriași de zăpadă) dar și unul emoțional foarte puternic pentru mine. Dacă vreți să vedeți un film fantastic și la propriu și la figurat, mai ales alături de copiii voștri, acesta este un film perfect cu o poveste superbă despre toleranță și iubire.

12.Home Alone (Singur acasă) – 1990, 1992                 

                                       

Cu riscul de a plictisi, nu pot să nu integrez în lista mea unul dintre filmele mele preferate din copilărie. Seria Home Alone, si mă refer strict la Home Alone (1990) și Home Alone 2: Lost in New York (1992), este un adevărat clasic printre filmele pentru Crăciun. O serie care ne prezintă aventurile unui băiețel în vârstă de 8 ani Kevin McCallister, interpretat de Macaulay Culkin pe vremea când avea 10 ani, respectiv 12 ani. Părtaşi şi în acelaşi timp victime în şirul de aventuri sunt Harry (Joe Pesci) și Marv (Daniel Stern) doi hoți puși pe fapte mari.

Deși au trecut 27 de ani de lansare, ambele comedii continuă să figureze la locuri de cinste pe lista filmelor cu cele mai mari încasari în box-office-ul mondial și care continuă să ne umple casele de râsete și bună dispoziție. Nu-mi imaginez Crăciunul fără a viziona această serie comică regizată de cunoscutul Chris Columbus (Mrs. Doubtfire 1993, Nine months 1995).

                  88313 - 12 filme superbe de Crăciun!

 

Sursa foto: IMDB                                                                                                                      

Facebook Comments
Please follow and like us:
follow subscribe - 12 filme superbe de Crăciun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: